Călătoria sufletului meu

    Te-ai întrebat vreodată ”Unde merge sufletul tău când nu-l mai grăbești? Când nu mai e nevoit să demonstreze, să fugă, să repare, să tacă?” 

Eu m-am întrebat. Și răspunsul a început să apară în clipa în care părinții mei au plecat (Mama în 2002 și Tata în 2024)... „Acasă”.

    Spun „Acasă” cu literă mare, pentru că nu mă refer la o casă de cărămidă sau la un oraș pe hartă. Mă refer la acel loc nevăzut în care sufletele se întorc, dincolo de lumea asta. 

    Atunci am înțeles că sufletul meu este deja în mișcare, că începuse O CĂLĂTORIE pe care am ales-o și m-a ales.

   Durerea pierderii părinților e o durere care nu se explică. Nu are margini. E ca și cum cineva ar fi luat busola interioară și ar fi aruncat-o în mare. Brusc, direcția nu mai era clară.     Nici „Acasă” nu mai însemna ce însemna înainte. Era doar o amintire care mirosea a pâine caldă, a cozonac, a glasuri cunoscute, a grijă nescrisă. Și toate astea nu mai erau aici.

    Dar în golul lăsat de absența lor, am început să aud mai clar vocea sufletului meu. Nu era o voce tare. Era blândă. Și spunea: ”E rândul tău să fii acasă. Pentru tine. Pentru ceilalți.”

    Am început să învăț că prezența lor NU s-a dus. Doar S-A SCHIMBAT. Că SUNT în mine, în felul în care IUBESC, în felul în care ASCULT, în felul în care NU RENUNȚ. 

Ei m-au trimis mai departe pe drumul meu și, poate că această plecare a lor, nu a fost o ruptură, ci O TREZIRE.

    Iar acum, când privesc către copiii mei, înțeleg și mai limpede rostul acestei călătorii. Ei sunt continuarea părinților mei, prin mine. 

    Sunt dovada că iubirea nu moare, ci se transformă, se multiplică, se reinventează. În ochii lor văd lumina celor care m-au crescut. În întrebările lor aud ecoul grijilor de altădată. În îmbrățișările noastre (de cele mai multe ori virtuale) simt că lanțul nu s-a rupt, doar s-a întins peste generații.

    Călătoria sufletului meu nu e doar despre mine. Este despre ceea ce am primit și ceea ce dau mai departe. Despre ce rămâne atunci când cei dragi pleacă.   Și despre ce crește atunci când alegem să fim, la rândul nostru, ACASĂ pentru alții.

                    Tu unde ești pe drumul tău?