Se afișează postările cu eticheta zambesteviatateiubeste. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta zambesteviatateiubeste. Afișați toate postările

marți, 30 august 2022

Afirmație pozitivă

 ”Botez această situație cu numele de SUCCES!”

    

Această afirmație pozitivă (sau frază benefică) mi-a deschis, acum câteva zile,  calea către o rezolvare uimitoare a unei situații!

Să vă povestesc, fără a da nume, doar fapte:

Am primit o invitație la ziua unei prietene foarte dragă, care presupunea un drum mai lung și câteva zile libere. După ce m-am gândit bine, am decis că nu  o să merg. Totuși, în inima mea exista o suferință că nu pot fi acolo de ziua ei. La un moment dat, mi-a venit în minte o afirmație pozitivă, pe care am recomandat-o tuturor și pe care, venise timpul să o folosesc și eu. 

Așadar, am închis ochii, am inspirat și expirat adânc de câteva ori, mi-am pus atenția pe inima și dorința mea și am afirmat cu toată convingerea: ”BOTEZ ACEASTĂ SITUAȚIE CU NUMELE DE SUCCES!” .

Am repetat această afirmație o zi întreagă, ori de câte ori îmi aminteam. Și, pentru că Universul m-a auzit, seara mi-a trimis și soluția care s-a dovedit a fi un foarte mare SUCCES!            

Astfel că, o altă prietenă dragă m-a sunat să facem o ”nebunie” pe care am și pus-o în practică de ziua prietenei noastre comune. Adică, am  luat flori și un cadou, și am pornit cu mașina, la ora 3 dimineața, spre locul unde era prietena noastră sărbătorită, cam la 350 km de București, iar când am ajuns acolo și ne-a văzut, emoția ei și emoția noastră s-a transformat într-o bucurie imensă! Am stat împreună câteva ore magice apoi am pornit spre casă fericite. Totul a durat 16 ore în care am trăit momente unice de bucurie!

Așadar, tot ceea ce, inițial, părea un eșec în sensul că nu puteam fi cu prietena mea de ziua ei, s-a transformat într-un mare  SUCCES care ne-a umplut sufeletele de bucurie și ne-a creat o amintire de neuitat!

Sunt recunoscătoare Universului care, prin cealaltă prietenă,  mi-a trimic acest SUCCES de care ne-am bucurat împreună într-un  mod unic!

De aceea este important să nu ignorăm afirmațiile pozitive, să fim totdeauna atenți la dorințele noastre, la ceea ce simțim atunci când ne gândim la ele, la emoțiile care le însoțesc și, mai ales, la cuvintele rostite.


CUVÂNTUL ESTE PUTERE ȘI PUTEREA ESTE CUVÂNTUL!

P.S.  Iar o nebunie uneori te face să te simți VIU... să simți că trăiești cu adevărat fiecare clipă! 

miercuri, 15 septembrie 2021

CĂND DEVII ESENȚĂ

De multe ori, ni se întâmplă ca, de la o anumită vârstă, să ni se spună că suntem bătrâni, ca și cum viața a ajuns la final! Am găsit ceva, ce vreau să împartașesc cu voi, indiferent de vârstă!!

- Îmbătrânești, mi-au spus, nu mai ești tu, devii distantă, tristă și solitară.

Eu am răspuns imediat (😂acum pot!!!):

-  NU, NU ÎMBĂTRÂNESC, DEVIN MAI ÎNȚELEAPTĂ!

Am încetat să mai fiu ceea ce le place altora să fiu, ci ceea ce îmi place mie să fiu.

Am încetat să caut acceptarea celorlalți  și să mă accept eu asa cum sunt.

Am lăsat în urma mea oglinzile mincinoase care înșală fără milă.

        - NU, NU ÎMBĂTRÂNESC!

Devin doar mai selectivă cu locurile, cu oamenii, cu obiceiurile și ideologiile.

Am dat drumul la atașamente, dureri inutile, oameni toxici, suflete bolnave și inimi  de piatra ... NU sunt pentru mine amărăciunea și nefericirea. 

Le eliberez pentru sănătatea și liniștea mea.

Am încetat să trăiesc poveștile spuse de alții și am început să  imi scriu povestea mea, am dat la o parte stereotipurile impuse și accept viata așa cum e.

Nu mai port tot felul de lucruri inutile în geantă, acum am O CARTE care îmi înfrumusețează mintea.  Nu mai idealizez viața...  am început să o trăiesc cu bucurie.

- NU, NU ÎMBĂTRÂNESC!

Îmi port în suflet prospețimea, în inima mea inocența, și mă descopăr zilnic.

Am în mâinile mele tandrețea unui cocon care, atunci când se deschide, își va extinde aripile în alte locuri,  de neatins pentru cei care caută doar frivolitatea materialului.

Am pe față zâmbetul acela fermecător, atunci când observ simplitatea naturii.

Îmi port în urechi ciripitul păsărilor care îmi încântă diminețile  și  îmi acompaniază plimbarea.

- NU, NU ÎMBĂTRÂNESC!

Devin selectivă, DAU VALOARE TIMPULUI,  rescriu povestea care mi-a fost spusă, redescoperind lumi, salvând acele cărți vechi pe care le-am uitat pe jumătate deschise.

Sunt din ce în ce mai prudentă, am oprit izbucnirile care nu mă învață nimic, învăț să vorbesc despre frumos, învăț să cultiv cunoștințe, învaț să sădesc idealuri.

- NU, NU ÎMBĂTRÂNESC... DEVIN ESENȚĂ! 

 ÎNCEP SĂ TRĂIESC CINE SUNT EU CU ADEVĂRAT..., IAR ASTA ÎMI DĂ ARIPI ȘI ÎMI OCUPĂ TOT TIMPUL!!


joi, 12 august 2021

TU stii cat esti de NOROCOS?

     De cateva zile citesc ”Putere, libertate si gratie divina” de Deepak Chopra. Desi, initial mi s-a parut ca o voi ”devora” repede, avand doar 150 de pagini, am descoperit ca este una dintre cartile asupra careia trebuie ”sa te apleci cu luare aminte”. Mi-a atras atentia un pasaj care vorbeste despre faptul ca, starea de fericire interioara duce la indeplinirea spontana a dorintelor, ceea ce in cadrul multor traditii spirituale, a fost numita GRATIE. Spune autorul ca,  ”A avea experienta gratiei, inseamna sa te afli in locul potrivit, la momentul potrivit, sa fii sprijinit de legile naturii sau, pe scurt, SA AI NOROC”. Acest citat m-a inspirat sa scriu aici despre NOROCUL din viata mea, de care am devenit constienta de cativa ani, constienta care mi-a adus liniste si pace sufleteasca, acea stare de gratie.

    Pana acum cativa ani, consideram ca am trecut prin viata luptand din greu! Acum insa stiu ca ”am dansat cu gratie” printre provocari si am avut NOROC de fiecare data cand am avut nevoie:

NOROC ca m-am casatori de 2 ori din dragoste si mi-am urmat inima;

NOROC ca am nascut doua fete sanatoase, minunate, care imi aduc numai bucurii;

NOROC ca, atunci cand am constatat ca ”unde dragoste nu e, nimic nu e” mi-am asumat 2 divorturi si bine am facut;

NOROC ca, desi singuratatea nu a fost chiar o fericire, intr-un tarziu am descoperit ca singuratatea  poate fi o OPORTUNITATE pentru orice inceput, iar la mine s-a materializat prin a ma pune pe primul loc in viata mea si a da valoare timpului meu investind in mine;

NOROC ca sunt si bunica, o bunica mandra de nepoata ei;

NOROC ca, desi am mai carcotit de una, de alta, in cei 41 de ani de munca, am avut parte de locuri de munca  si oameni de exceptie, invatand mereu ceva nou;

NOROC ca, tocmai cand am decis ca singuratatea poate fi o solutie buna pentru viitor, Universul mi-a trimis un partener de viata ”numai bun de pus la rana”.

    Iata cum, incetul cu incetul, privind in urma, am constientizat cu uimire ca, de fapt, eu am fost mereu in locul potrivit si la momentul potrivit, pentru ca viata mea a fost ca o carare cu sens unic, spre varful unui  munte. Am mers, m-am ranit, m-am oprit, mi-am oblojit ranile... am pornit din nou (chiar daca uneori mi-ar fi fost mai comod sa raman pe loc) si ”am mers in credinta” (cum spunea mama mea). Nu am privit inapoi decat pentru a vedea cat am avansat, cat am urcat. Am plans, dar am mers inainte si iar am plans ... si iar am pornit la drum. Am plans din tot felul de motive, dar niciodata ”NU mi-am plans de mila”! Asa am devenit EU, cea de azi, impacata cu trecutul meu si implinita AICI si ACUM. Iar cararea inca se asterne in fata mea... o vad si merg mereu... mai am muuult pana in varf!!

NOROCUL ma urmareste indeaproape si acum... am o familie frumoasa pe care o iubesc, am prieteni minunati, iar impreuna imi inobileaza viata si ma insotesc in aceasta calatorie magica. Pentru toate acestea sunt recunoscatoare Divinitatii!

TU stii cat esti de NOROCOS?

duminică, 8 august 2021

TU CAND AI TRAIT PRIMUL SENTIMENT DE LIBERTATE?

Primul meu SENTIMENT DE LIBERTATE l-am trait cand mi-am luat permisul de conducere, in anul 2000! 

A fost anul meu de gratie: in acel an mi-am luat Licenta in Drept, dupa 5 ani de facultate la FF evident, eram in serviciu de 23 de ani) apoi, am simtit, pur si simplu (parca si acum, cand scriu ma incearca acea emotie) ca am timp pentru mine si m-am intrebat exact asa: ”Si acum, eu ce mai fac cu acest timp?”... Dupa 5 ani in care nici nu am stiut cum au trecut, intre casa, serviciu, familie, scoala si alte activitati private prin care imi completam veniturile, am constientizat deodata ca am un timp neocupat si am decis sa fac Scoala de soferi! Zis si facut... dupa serviciu ma duceam la scoala si ma treceau toate ”apele” cand urcam la volan! Trebuie sa va marturisesc ca, ani de zile am avut un vis, care se repeta la 2-3 luni, in care ma urcam in masina si nu stiam sa schimb vitezele!! Aceasta a fost marea mea frica! Iata ca, acum, eram la scoala de adevaratelea, si primul lucru pe care l-am facut, i-am spus instructorului (un om deosebit de la care am invatat foarte multe!)...”stiti, eu nu cred ca voi putea vreodata sa schimb vitezele, mi se pare foarte greu!”...si acum parca ii vad zambetul pe fata in timp ce imi spunea: ”Hmmm, o sa vezi ca asta este cea mai simpla operatiune, altele vor fi adevarate provocari!” Si chiar asa a fost! Am invatat foarte repede sa schimb vitezele, dar destul de greu ”sa simt pedalele”... acceleratia si ambreiajul! Asa am invatat ca FRICILE sunt doar niste PROVOCARI  cu care, daca ne confruntam in realitate, constatam ca nu sunt de netrecut! Stiti voi cum se spune: ”Nu este dracul atat de negru!”...si chiar nu este! Asadar am invatat sa conduc, mi-am luat permisul si, din momentul in care m-am urcat singura la volan, am simtit, la propriu, ca toata lumea este a mea, ca nici un punct pe harta nu este  prea departe daca eu conduc spre el! Iubesc sa conduc masina, este modul in care imi linistesc mintea instantaneu, este locul de unde privesc lumea cu ochii calatorului curios sa descopere alte si alte locuri frumoase, fascinante...de multe ori, in acesti 20 de ani de cand am permis de conducere, am avut si momente de suparare, momente in care m-as fi ascuns undeva sa nu vad pe nimeni  si sa nu aud nimic... sa fiu eu cu mine...asa ca, ma urcam in masina si plecam undeva, oriunde... uneori ajungeam la Ploiesti, alteori spre Buzau... conduceam si imi puneam ordine in ganduri, conduceam si analizam acea provocare pe toate partile pana cand gaseam o solutie, iar cand gaseam solutia, era ca si cand nimic nu s-a intamplat, stiam ce am de facut si ma intorceam acasa! La volan AM LIBERTATEA de a fi eu cu mine! 

Iubesc aceasta LIBERTATE pentru ca mi-a permis sa vad multe, foarte multe locuri din Romania asta frumoasa si magica, din Europa chiar, dar cel mai mult o iubesc pentru ca inseamna mai mult decat a conduce masina... inseamna libertatea de a gandi, libertatea de a te exprima, libertatea de a experimenta lucruri, stari...Incearca si tu, atunci cand esti la volan, la semafor, de exemplu...in loc sa te agiti ca nu se mai schimba in verde, ca e aglomeratie...foloseste acest timp facandu-ti planuri frumoase...pe unde sa mai calatoresti,  ce sa mai citesti, ce film sa vezi pe Netflix, ce prieteni sa suni sa le spui o vorba buna... cum sa te mai joci cu copiii tai, sau cu cine sa te intalnesti in parc ”la un pahar de vorba”?... si ai sa constati cu uimire ca timpul trece foarte repede, ca aveai mult mai multe lucruri  de planificat si ca, desi ai stat pe loc, tu ai mers mult inaintea timpului, cu gandul si cu inima! Traieste in PREZENT...asta numesc eu LIBERTATE!”

ACUM este momentul care nu se termina niciodată...” - Deepak Chopra