Luni, 03  iunie 2024 – UN NOU ÎNCEPUT 

         O zi ”normală” din ultimele 19 luni din viața mea...respir greu, din ce în ce mai greu. Îmi folosesc Ventolin-ul și plec la cea de-a 3-a zi a ”Cursului SILVA cu Anca și Cristi” în sală. 

         Decât să stau în casă singură și speriată, mai bine merg la curs. Acolo am cu cine vorbi și nu mă las pradă panicii că nu pot respira. În ultimele 3 zile a fost din ce în ce mai rău. Dar astăzi... e cel mai rău... obosesc cu fiecare pas și nu pot respira...mi-e frică să recunosc, chiar și față de mine, că îmi este teamă că mâine nu va mai exista pentru mine...îmi dau seama că, încă merg și respir, greu, dar respir pentru că prietenele mele Corina și Mihaela îmi trimit energie pentru că sunt terapeuți experimentați în lucrul la distanță... și totuși, ceva nu este în regulă...Anca și Jeni, prietenele mele dragi, sunt îngrijorate și vor să merg la spital... eu încep să plâng ca un copil pentru că îmi este frică de spital... dar după ce vorbesc cu medicul meu de familie, accept că este musai să merg la urgență... 

         Anca, Jeni și Luciana, prietene minunate, mă duc la UPU Elias și au rămas afară să mă aștepte și să mă ducă acasă noaptea, pe la ora 00,30 ...după prima ”gură de oxigen” și restul terapiei de urgență,  am redevenit eu... am început să respir ca un nou-născut. În cele 4 ore petrecute la UPU Elias mi-am învins ”frica de spital”! Cum? Cu ajutorul personalului de acolo... Dr.Sorin (așa i se spunea... îi mulțumesc!) și întreg personalul au fost o revelatie pentru mine... FIINȚE UMANE, EMPATICE, CU ZÂMBETUL PE BUZE!! Nu credeți???.. nici eu nu aș fi crezut... dar am petrecut 4 ore cu acești ÎNGERI PĂZITORI ai oamenilor veniti în urgență, cu tot felul de provocări medicale! Alergau de colo-colo ca niște furnici harnice și grijulii cu cei din jur... le mulțumesc cu recunoștință pentru tot ce am primit acolo: am renăscut și mi-am învins frica de spital! 

         Vă mulțumesc OAMENI BUNI, DOCTORI DE SUFLETE!!! 

         Apoi, am înțeles, odată pentru totdeauna, că nu sunt singură în lumea asta! 

        Mi-au dovedit-o Anca, Jeni, Luciana, Mihaela, Corina și toți cei din Comunitatea asta minunată creată de Anca și Cristi, din toate grupurile de cursanți... mă înclin în fața voastră, oameni magici care m-ați copleșit cu mesajele și susținerea voastră... vă iubesc! 

         Și da, nu sunt singură și nu voi fi niciodată, chiar dacă fetele mele Despina și Diana sunt departe... au fost acolo cu mine... cu gândul, cu inima, cu mesaje, cu telefoane, cu atenția lor care, de asemenea, m-au copleșit.

         Vă iubesc dragele mele fiice minunate și sunt recunoscătoare lui Dumnezeu pentru că sunteți în viața mea. Voi sunteți balsamul inimii mele, oriunde ați fi! 

         Această zi de luni, 03 iunie 2024 a devenit un reper în viața mea pentru toate conștientizările și vindecările primite:

         1. Frica de singurătate – Vindecată

        2. Frica de spital – Vindecată 

        3. Și am mai vindecat ceva, la care nu m-am gândit, în aceste 19 luni de provocare, am vindecat ”Frica de a nu fi suficient de bun ca terapeut”. 

         Am conștientizat că, cu 19 luni în urmă, am terminat un ciclu de 3 ani în ”Programul Terapeutul de lângă tine” creat de Anca Jugănaru și eram foarte mândră de mine, de știința mea și de tot ce voi face pentru oameni, pentru binele lor și al meu, evident. Dar, deodată m-a încercat îndoiala că ”dacă nu sunt suficient de bună în ce am de făcut?” 

     Și, încetul cu încetul, gândul acesta a pus stăpânire pe minte (mintea care ne minte!!!), iar Universul mi-a dat ce???... exact ce aveam nevoie ca să îmi întăresc acest program de teamă, să nu fac terapiile învățate, să nu pot ajuta oamenii...tuse permanentă, lipsă de aer, sinuzită, greutate în respirație. Toate acestea m-au tinut departe de a fi terapeutul pentru care m-am pregătit. 

         Odată ce am înțeles acest parcurs am minții mele, m-am eliberat de ”frica de a nu fi suficient de bun terapeut”...acum sunt bine, din ce în ce mai bine, ba mai mult... în această săptămână am și făcut 2 sedințe de terapie pentru o prietenă dragă! 

         Afirm și susțin că aceste frici nu mai fac parte din bagajul meu în această viață!         

       

         Am trecut la nivelul următor, recunoscătoare pentru fiecare pas din această călătorie! 

         Vă mulțumesc tuturor și fiecăruia în parte, mentori, prieteni, colegi, familie pentru că, alături de voi am învățat unele dintre cele mai prețioase LECȚII DE VIAȚĂ! 

         Răspunsurile nu vin din minte, ele vin din conștientizare, care este expresia pură a creativității și a ordinii Divine. 

         Viața este frumoasă și merită trăită în armonie și pace!

                                                                                SElena

Prima mea regresie

ELENA SORESCU

Duminică, 10 Noiembrie 2019

Am pornit în această călătorie cu intenția de a-i comunica cumva, mamei mele care este Înger acum,  cât de mult am iubit-o și de ce mi-a fost imposibil să o privesc cum suferă în ultimele clipe ale vieții... deși eram acolo, lângă ea.

M-am dus într-o viață trecută, în sec.18, în care eu eram prietenul unei prințese care, ulterior, a devenit regină, iar eu consilierul ei de taină. Trăiam într-un castel înconjurat de un râu, într-o pădure superbă. Am trăit în acel castel, am văzut cum regina s-a căsătorit și a avut 2 copii, fată și băiat, iar eu am rămas parte din această familie ca și consilier de taină și prieten al reginei. Am fost un consilier care, prin toate sfaturile date , am reușit să mențin regatul în pace, fără războaie. Era importantă pacea  pentru mine atunci... sunt  importante și acum înțelegerea și pacea dintre oameni.

Am murit destul de bătrân, dar cu regina mea ținându-mă de mână, regina pe care am iubit-o toată viața, fără a-i putea mărturisi... ea era Regina! Apoi, am ajuns acolo sus, cu Entitatea de Lumină și am aflat că Regina de atunci este Mama mea din această viață. Acolo am reușit să îi spun tot ce nu am putut să îi spun înainte să plece... i-am spus că o iubesc enorm, că o rog să mă ierte pentru toate supărările create în această viață... am plâns mult în aceasta regresie, dar m-am eliberat.

Acesta a fost începutul sfârșitului. Începutul unei vieți în care am înțeles că, dacă ceva nu funcționează azi, este pentru că ceva a fost “stricat” în altă viață.

Și dacă tot avem acest instrument, REGRESIA ÎN VIEȚI TRECUTE și persoana potrivită și profesionistă care să ne conducă, Anca Jugănaru, ar fi păcat să nu ne îmbunătățim viața! Voi ce ziceți?

P.S. Au trecut deja 3 ani de la această  regresie, iar acum, sunt eu însămi TERAPEUT specializat în HIPNOZĂ și REGRESII ÎN VIEȚI TRECUTE - școlit în PROGRAMUL TERAPEUTUL DE LÂNGĂ TINE creat de Anca Jugănaru. Mulțumesc Profa!

Afirmație pozitivă

 ”Botez această situație cu numele de SUCCES!”

    

Această afirmație pozitivă (sau frază benefică) mi-a deschis, acum câteva zile,  calea către o rezolvare uimitoare a unei situații!

Să vă povestesc, fără a da nume, doar fapte:

Am primit o invitație la ziua unei prietene foarte dragă, care presupunea un drum mai lung și câteva zile libere. După ce m-am gândit bine, am decis că nu  o să merg. Totuși, în inima mea exista o suferință că nu pot fi acolo de ziua ei. La un moment dat, mi-a venit în minte o afirmație pozitivă, pe care am recomandat-o tuturor și pe care, venise timpul să o folosesc și eu. 

Așadar, am închis ochii, am inspirat și expirat adânc de câteva ori, mi-am pus atenția pe inima și dorința mea și am afirmat cu toată convingerea: ”BOTEZ ACEASTĂ SITUAȚIE CU NUMELE DE SUCCES!” .

Am repetat această afirmație o zi întreagă, ori de câte ori îmi aminteam. Și, pentru că Universul m-a auzit, seara mi-a trimis și soluția care s-a dovedit a fi un foarte mare SUCCES!            

Astfel că, o altă prietenă dragă m-a sunat să facem o ”nebunie” pe care am și pus-o în practică de ziua prietenei noastre comune. Adică, am  luat flori și un cadou, și am pornit cu mașina, la ora 3 dimineața, spre locul unde era prietena noastră sărbătorită, cam la 350 km de București, iar când am ajuns acolo și ne-a văzut, emoția ei și emoția noastră s-a transformat într-o bucurie imensă! Am stat împreună câteva ore magice apoi am pornit spre casă fericite. Totul a durat 16 ore în care am trăit momente unice de bucurie!

Așadar, tot ceea ce, inițial, părea un eșec în sensul că nu puteam fi cu prietena mea de ziua ei, s-a transformat într-un mare  SUCCES care ne-a umplut sufeletele de bucurie și ne-a creat o amintire de neuitat!

Sunt recunoscătoare Universului care, prin cealaltă prietenă,  mi-a trimic acest SUCCES de care ne-am bucurat împreună într-un  mod unic!

De aceea este important să nu ignorăm afirmațiile pozitive, să fim totdeauna atenți la dorințele noastre, la ceea ce simțim atunci când ne gândim la ele, la emoțiile care le însoțesc și, mai ales, la cuvintele rostite.

CUVÂNTUL ESTE PUTERE ȘI PUTEREA ESTE CUVÂNTUL!

P.S.  Iar o nebunie uneori te face să te simți VIU... să simți că trăiești cu adevărat fiecare clipă! 

💓SCRISOARE CĂTRE MAMA MEA💓

”Draga mea mamă,

Esti în inima mea permanent, dar azi îmi este mai dor de tine ca niciodată și, de aceea, îți scriu. Sunt sigură că fiecare cuvânt va ajunge la tine și sunt recunoscătoare Universului pentru asta!

Îți mulțumesc pentru că mi-ai dat viață și ai avut mereu grijă de mine! Îți aduci aminte când eram mică, iar tu fiind o artistă în ale croitoriei, ne făceai rochii la fel, doar mărimea diferea? Doamne ce frumoase eram!!! Apoi, când am mai crescut, semănam și ne îmbrăcam la fel, încât toată lumea ne spunea că suntem surori! Și ce mândră eram...Nu a existat nici o sărbătoare de Paste sau Crăciun fără ca eu să am ceva nou făcut de tine. Erai cel mai bun croitor pe o rază de câteva județe, iar eu eram tare mândră cu așa o mamă talentată.

Știu, ai încercat să mă înveți si pe mine această artă, dar eu nu am avut răbdarea ta... am învățat doar atât cât ”să nu umblu cu ele descusute!!” cum  îmi tot ziceai mereu !  Să știi însă că butoniere știu să fac și acum... și tare bine mi-a prins  în viață...!

Îți mulțumesc pentru că tu ai fost cea care m-ai supravegheat permanent cât am fost la scoală și, uneori,  mai mult de frică decât de plăcere, am învățat bine. Stiu, tu nu ai fost prea mulțumită atunci, pentru tine nu exista  decât ”foarte bine” și ”perfect”. Dar nu a fost rău nici așa! Privește-mă, așa-i că acum îți place ce am devenit? Eu acum știu că da, mi-ai spus în vis !

Îți mulțumesc pentru că atunci când, la 22 de ani, am devenit mamă, tu ai fost cea care m-ai ajutat enorm chiar dacă circumstanțele nu ți-au fost deloc pe plac la acea vreme! Dar tu erai MAMA și nu m-ai abandonat niciodată ... mi-ai dat niste lecții, așa cum ai știut tu la acea vreme, dar nu m-ai abandonat. Ai fost cea mai bună mamă și bunică pentru fiica mea timp de șase ani.  Șase ani în care eu am învățat să fiu mamă alături de tine. Îți mulțumesc!

Îți mulțumesc pentru că, atunci când am întrat la facultate, la 35 de ani, tot tu mamă  ai fost cea care ai venit să stai cu fetele mele ca să pot învăța pentru primul și cel mai greu examen din prima mea sesiune. Ți-a fost greu, ți-a fost ușor... nu voi știi niciodată pentru că vorbeai puțin și făceai mult! Și iubirea, dar și supărarea tu le exprimai prin multe fapte și puține vorbe.

Când aveam vreo 40 de ani, te-am întrebat  dacă mă iubești. Simțeam nevoia să îmi spui pur și simplu ”te iubesc”. Răspunsul tău a venit prompt: ”cum să nu te iubesc, ți-am dat atâtea!” Sigur că nu asta așteptam să aud, dar mai târziu am înțeles că dacă cineva nu își manifestă iubirea așa cum ne așteptăm noi, nu înseamnă că nu ne iubește, ci că ”ne iubește în felul lui”. Azi știu că m-ai iubit enorm! Mi-ai dăruit timpul tău cu tot ce a conținut: muncă, bucurie, atenție, grijă.

Iar felul tău de a iubi, mama mea dragă, a fost SĂ DĂRUIEȘTI!

 TU ai fost omul faptelor  bune și vorbelor puține dar ferme!

Te-am înțeles pe tine abia când m-am înteles pe mine pentru că ”a dărui” este și limbajul meu de iubire, pe lângă altele.

Îți amintești când veneam la tine cu fetele mele, ne răsfățai cu cele mai alese bucate și cozonacul tău... cel mai bun din lume?  Ne așezai pe toti în jurul mesei, te uitai la noi să nu ne lipsească ceva, iar noi ne supăram că nu vrei să te așezi  la masă. Erai ca o rândunică care își hrănește puii din zbor!!! Abia acum înțeleg cum te simțeai privindu-ne pe toti la masă, parcă dorindu-ți ca acea imagine să nu dispară niciodată din casa ta!

 Așa simt si eu acum când, atât de rar îmi văd fetele la masa mea. Doamne câtă emoție, câtă bucurie și cât aș vrea ca acel timp împreună să nu se termine niciodată!

 Da, acum te înțeleg... poate ai zice că e prea târziu, dar stii ce?...Imaginea noastră la masa ta este în inima mea ca ”Cina cea de taină”.

Iar într-o zi ai plecat și nici acum nu știu ce m-a durut mai tare: faptul că ai lăsat un gol imens în viața mea sau faptul că nu am apucat să îți spun cât de mult te iubesc și să-mi cer iertare pentru toate momentele de supărare pe care ți le-am pricinuit în această viață?

Au trecut 20 de ani de când ai plecat, dar eu abia acum, după ce am înțeles rostul  tuturor întâmplărilor din viața mea, pot să îți mărturisesc  că te iubesc infinit și  te rog să mă ierți pentru ce n-am făcut pe placul tău, iar eu mă iert pentru ce am făcut doar pe placul meu!

Ești în mintea mea cu glasul tău magic când spuneai ”Alo” la telefon, în inima mea cu iubirea pe care  mi-ai dăruit-o în felul tău unic și în imaginația mea cu acea îmbrățișare de neuitat. Erai în grădină la vie, iar eu am venit la tine fără să te anunț. Erai surprinsă dar foarte bucuroasă.... Te-am luat în brate și am simțit o iubire nemăsurată. Acea iubire imensă o simt și acum ori de câte ori închid ochii și mă vizualizez acolo, în grădină cu tine în bratele mele. Când îmi este dor de tine, doar închid ochii și îți simt iubirea, căldura și strânsoarea bratelor tale, mama mea dragă.

Îți mulțumesc mamă,  pentru că mi-ai dat viață  și pentru tot ce mi-ai dăruit în această viață! Fii binecuvântată printre Îngeri.”

”Fara om, Dumnezeu ar fi doar Iubire. Dar pentru ca exista omul, El este Iubire si iertare.” - Monahul Paulin

CĂND DEVII ESENȚĂ

De multe ori, ni se întâmplă ca, de la o anumită vârstă, să ni se spună că suntem bătrâni, ca și cum viața a ajuns la final! Am găsit ceva, ce vreau să împartașesc cu voi, indiferent de vârstă!!

- Îmbătrânești, mi-au spus, nu mai ești tu, devii distantă, tristă și solitară.

Eu am răspuns imediat (😂acum pot!!!):

-  NU, NU ÎMBĂTRÂNESC, DEVIN MAI ÎNȚELEAPTĂ!

Am încetat să mai fiu ceea ce le place altora să fiu, ci ceea ce îmi place mie să fiu.

Am încetat să caut acceptarea celorlalți  și să mă accept eu asa cum sunt.

Am lăsat în urma mea oglinzile mincinoase care înșală fără milă.

        - NU, NU ÎMBĂTRÂNESC!

Devin doar mai selectivă cu locurile, cu oamenii, cu obiceiurile și ideologiile.

Am dat drumul la atașamente, dureri inutile, oameni toxici, suflete bolnave și inimi  de piatra ... NU sunt pentru mine amărăciunea și nefericirea. 

Le eliberez pentru sănătatea și liniștea mea.

Am încetat să trăiesc poveștile spuse de alții și am început să  imi scriu povestea mea, am dat la o parte stereotipurile impuse și accept viata așa cum e.

Nu mai port tot felul de lucruri inutile în geantă, acum am O CARTE care îmi înfrumusețează mintea.  Nu mai idealizez viața...  am început să o trăiesc cu bucurie.

- NU, NU ÎMBĂTRÂNESC!

Îmi port în suflet prospețimea, în inima mea inocența, și mă descopăr zilnic.

Am în mâinile mele tandrețea unui cocon care, atunci când se deschide, își va extinde aripile în alte locuri,  de neatins pentru cei care caută doar frivolitatea materialului.

Am pe față zâmbetul acela fermecător, atunci când observ simplitatea naturii.

Îmi port în urechi ciripitul păsărilor care îmi încântă diminețile  și  îmi acompaniază plimbarea.

- NU, NU ÎMBĂTRÂNESC!

Devin selectivă, DAU VALOARE TIMPULUI,  rescriu povestea care mi-a fost spusă, redescoperind lumi, salvând acele cărți vechi pe care le-am uitat pe jumătate deschise.

Sunt din ce în ce mai prudentă, am oprit izbucnirile care nu mă învață nimic, învăț să vorbesc despre frumos, învăț să cultiv cunoștințe, învaț să sădesc idealuri.

- NU, NU ÎMBĂTRÂNESC... DEVIN ESENȚĂ! 

 ÎNCEP SĂ TRĂIESC CINE SUNT EU CU ADEVĂRAT..., IAR ASTA ÎMI DĂ ARIPI ȘI ÎMI OCUPĂ TOT TIMPUL!!

Totul este o alegere

 

TU stii cat esti de NOROCOS?

     De cateva zile citesc ”Putere, libertate si gratie divina” de Deepak Chopra. Desi, initial mi s-a parut ca o voi ”devora” repede, avand doar 150 de pagini, am descoperit ca este una dintre cartile asupra careia trebuie ”sa te apleci cu luare aminte”. Mi-a atras atentia un pasaj care vorbeste despre faptul ca, starea de fericire interioara duce la indeplinirea spontana a dorintelor, ceea ce in cadrul multor traditii spirituale, a fost numita GRATIE. Spune autorul ca,  ”A avea experienta gratiei, inseamna sa te afli in locul potrivit, la momentul potrivit, sa fii sprijinit de legile naturii sau, pe scurt, SA AI NOROC”. Acest citat m-a inspirat sa scriu aici despre NOROCUL din viata mea, de care am devenit constienta de cativa ani, constienta care mi-a adus liniste si pace sufleteasca, acea stare de gratie.

    Pana acum cativa ani, consideram ca am trecut prin viata luptand din greu! Acum insa stiu ca ”am dansat cu gratie” printre provocari si am avut NOROC de fiecare data cand am avut nevoie:

NOROC ca m-am casatori de 2 ori din dragoste si mi-am urmat inima;

NOROC ca am nascut doua fete sanatoase, minunate, care imi aduc numai bucurii;

NOROC ca, atunci cand am constatat ca ”unde dragoste nu e, nimic nu e” mi-am asumat 2 divorturi si bine am facut;

NOROC ca, desi singuratatea nu a fost chiar o fericire, intr-un tarziu am descoperit ca singuratatea  poate fi o OPORTUNITATE pentru orice inceput, iar la mine s-a materializat prin a ma pune pe primul loc in viata mea si a da valoare timpului meu investind in mine;

NOROC ca sunt si bunica, o bunica mandra de nepoata ei;

NOROC ca, desi am mai carcotit de una, de alta, in cei 41 de ani de munca, am avut parte de locuri de munca  si oameni de exceptie, invatand mereu ceva nou;

NOROC ca, tocmai cand am decis ca singuratatea poate fi o solutie buna pentru viitor, Universul mi-a trimis un partener de viata ”numai bun de pus la rana”.

    Iata cum, incetul cu incetul, privind in urma, am constientizat cu uimire ca, de fapt, eu am fost mereu in locul potrivit si la momentul potrivit, pentru ca viata mea a fost ca o carare cu sens unic, spre varful unui  munte. Am mers, m-am ranit, m-am oprit, mi-am oblojit ranile... am pornit din nou (chiar daca uneori mi-ar fi fost mai comod sa raman pe loc) si ”am mers in credinta” (cum spunea mama mea). Nu am privit inapoi decat pentru a vedea cat am avansat, cat am urcat. Am plans, dar am mers inainte si iar am plans ... si iar am pornit la drum. Am plans din tot felul de motive, dar niciodata ”NU mi-am plans de mila”! Asa am devenit EU, cea de azi, impacata cu trecutul meu si implinita AICI si ACUM. Iar cararea inca se asterne in fata mea... o vad si merg mereu... mai am muuult pana in varf!!

NOROCUL ma urmareste indeaproape si acum... am o familie frumoasa pe care o iubesc, am prieteni minunati, iar impreuna imi inobileaza viata si ma insotesc in aceasta calatorie magica. Pentru toate acestea sunt recunoscatoare Divinitatii!

TU stii cat esti de NOROCOS?

Calea Prosperității

 

TU CAND AI TRAIT PRIMUL SENTIMENT DE LIBERTATE?

Primul meu SENTIMENT DE LIBERTATE l-am trait cand mi-am luat permisul de conducere, in anul 2000! 

A fost anul meu de gratie: in acel an mi-am luat Licenta in Drept, dupa 5 ani de facultate la FF evident, eram in serviciu de 23 de ani) apoi, am simtit, pur si simplu (parca si acum, cand scriu ma incearca acea emotie) ca am timp pentru mine si m-am intrebat exact asa: ”Si acum, eu ce mai fac cu acest timp?”... Dupa 5 ani in care nici nu am stiut cum au trecut, intre casa, serviciu, familie, scoala si alte activitati private prin care imi completam veniturile, am constientizat deodata ca am un timp neocupat si am decis sa fac Scoala de soferi! Zis si facut... dupa serviciu ma duceam la scoala si ma treceau toate ”apele” cand urcam la volan! Trebuie sa va marturisesc ca, ani de zile am avut un vis, care se repeta la 2-3 luni, in care ma urcam in masina si nu stiam sa schimb vitezele!! Aceasta a fost marea mea frica! Iata ca, acum, eram la scoala de adevaratelea, si primul lucru pe care l-am facut, i-am spus instructorului (un om deosebit de la care am invatat foarte multe!)...”stiti, eu nu cred ca voi putea vreodata sa schimb vitezele, mi se pare foarte greu!”...si acum parca ii vad zambetul pe fata in timp ce imi spunea: ”Hmmm, o sa vezi ca asta este cea mai simpla operatiune, altele vor fi adevarate provocari!” Si chiar asa a fost! Am invatat foarte repede sa schimb vitezele, dar destul de greu ”sa simt pedalele”... acceleratia si ambreiajul! Asa am invatat ca FRICILE sunt doar niste PROVOCARI  cu care, daca ne confruntam in realitate, constatam ca nu sunt de netrecut! Stiti voi cum se spune: ”Nu este dracul atat de negru!”...si chiar nu este! Asadar am invatat sa conduc, mi-am luat permisul si, din momentul in care m-am urcat singura la volan, am simtit, la propriu, ca toata lumea este a mea, ca nici un punct pe harta nu este  prea departe daca eu conduc spre el! Iubesc sa conduc masina, este modul in care imi linistesc mintea instantaneu, este locul de unde privesc lumea cu ochii calatorului curios sa descopere alte si alte locuri frumoase, fascinante...de multe ori, in acesti 20 de ani de cand am permis de conducere, am avut si momente de suparare, momente in care m-as fi ascuns undeva sa nu vad pe nimeni  si sa nu aud nimic... sa fiu eu cu mine...asa ca, ma urcam in masina si plecam undeva, oriunde... uneori ajungeam la Ploiesti, alteori spre Buzau... conduceam si imi puneam ordine in ganduri, conduceam si analizam acea provocare pe toate partile pana cand gaseam o solutie, iar cand gaseam solutia, era ca si cand nimic nu s-a intamplat, stiam ce am de facut si ma intorceam acasa! La volan AM LIBERTATEA de a fi eu cu mine! 

Iubesc aceasta LIBERTATE pentru ca mi-a permis sa vad multe, foarte multe locuri din Romania asta frumoasa si magica, din Europa chiar, dar cel mai mult o iubesc pentru ca inseamna mai mult decat a conduce masina... inseamna libertatea de a gandi, libertatea de a te exprima, libertatea de a experimenta lucruri, stari...Incearca si tu, atunci cand esti la volan, la semafor, de exemplu...in loc sa te agiti ca nu se mai schimba in verde, ca e aglomeratie...foloseste acest timp facandu-ti planuri frumoase...pe unde sa mai calatoresti,  ce sa mai citesti, ce film sa vezi pe Netflix, ce prieteni sa suni sa le spui o vorba buna... cum sa te mai joci cu copiii tai, sau cu cine sa te intalnesti in parc ”la un pahar de vorba”?... si ai sa constati cu uimire ca timpul trece foarte repede, ca aveai mult mai multe lucruri  de planificat si ca, desi ai stat pe loc, tu ai mers mult inaintea timpului, cu gandul si cu inima! Traieste in PREZENT...asta numesc eu LIBERTATE!”

ACUM este momentul care nu se termina niciodată...” - Deepak Chopra

CEA MAI IMPORTANTA ”INVESTITIE” DIN VIATA TA!

Stii ca cea mai importanta INVESTITIE din viata ta esti TU?

Dupa 41 de ani de munca, ca angajat,  (pentru ca antreprenoriatul nu m-a atras nicicum atunci, iar acum...ma mai gandesc!) in care timpul meu nu conta,  ci numai ”salariul” primit la sfarsitul lunii, pentru ca aveam tot felul de cheltuieli in familie, ca toata lumea de altfel, mi-am dat seama ca  a venit vremea sa fac ceva si pentru mine, doar pentru mine! Si primul gand care mi-a venit a fost sa renunt la serviciu...indeplineam toate conditiile de a deveni ”rentier” (pentru mine pensia inseamna  ”renta” pentru ca mi-am castigat acest drept prin munca si disciplina timp de 41 de ani!). Zis si facut...am pregatit acest moment 2 ani. Am inceput cu o intrebare: ”Si eu ce voi face cu timpul meu, dupa?” Habar nu aveam ce, insa stiam sigur ca nu voi sta sa astept pensia, ca abia atunci timpul meu devenea cu adevarat pretios, iar eu trebuia sa-i dau valoarea cuvenita! Asadar, cautam ceva , nu stiam ce, dar intr-o zi din anul 2016, butonand internetul, am gasit un anunt: ”Cursul Metoda Silva cu Anca si Cristi”!

Am citit prezentarea, mi-a placut ideea de a lucra cu mintea mea intr-un mod stiintific si m-am inscris... au urmat 4 zile de curs in sala, cu doi instructori  extraordinari, alaturi  de alte 20 de persoane...4 zile in care mintea mea a fost ca un burete... Din acel moment, practica a facut diferenta dintre EU dinainte de curs si EU dupa curs... Marturisesc ca am mai investit in facultate, in cursuri profesionale, dar... sesizati diferenta?... abia  ultima a  fost cu adevarat o INVESTITIE in MINE! Si de aici incepe fascinanta poveste a devenirii mele, CEA MAI IMPORTANTA INVESTITIE DIN VIATA MEA! Au trecut 5 ani de atunci, 5 ani in care am invatat mai mult decat in restul vietii, 5 ani in care am constientizat, incetul cu incetul, ca alegerile, deciziile mele imi creaza realitatea in care traiesc. Astfel am ales sa dau valoare timpului meu prin a-i ajuta si pe altii sa ia deciziile potrivite, sa aduca valoare in viata lor. Si pentru ca bucuria mea vine din bucuria celor din jur, dau si primesc bucurie!

Si asa, ”in fiecare zi, in orice fel, imi este din ce in ce mai bine” - Emil Coue

”Ce e mai bun a sosit deja! Ce e mai bun sunt EU și VIAȚA MEA!” - Deepak Chopra